Radu Mazăre rămâne în arest încă 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro

Publicat: 29/04/2015, 17:06

Cererea de prelungire cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise în 2 aprilie pentru Radu Mazăre și omul de afaceri Sorin Strutinsky, judecată marți la instanța supremă, a fost admisă miercuri de judecătorul de drepturi și libertăți.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de Radu Mazăre și Sorin Strutinsky tot la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Primarul suspendat al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost arestat în 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații. Tot atunci a fost emis un mandat de arestare și pentru Strutinsky, însă acesta era deja arestat preventiv într-un alt dosar.

Radu Mazăre este acuzat că, în perioada 2006 – 2009, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat și primit circa două milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanța.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât și prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste șapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Și în acest caz, mita ar fi fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați, susțin procurorii.

Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată, inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanți, și tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acțiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, în aceeași calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanța și o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat, printre altele, achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanta, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009 – 15 februarie 2012.

În ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky, au mai arătat anchetatorii.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obținute de MEDIAFAX, cercetările în acest dosar au la bază sesizarea făcută de Agenția Națională de Integritate, care cerea DNA să îl verifice pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanța a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding și Soti Cable Neptun, al căror asociat, Sorin Strutinsky, este în relații comerciale cu Mazăre în opt societăți.

În prezent, omul de afaceri este arestat și judecat în dosarul de trafic de influență în care este acuzat că a primit aproximativ două milioane de euro ca să intervină la instituții publice pentru plata unor lucrări.

Radu Mazăre a fost suspendat în 6 aprilie din funcția de primar al municipiului Constanța, pe care o ocupă de 15 ani. Ordinul de suspendare a fost dat atunci de prefectul Constantin Ion.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată, în 3 aprilie, de DNA Constanța, într-un alt dosar în care este cercetat pentru vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate, procurorii stabilind că în acest caz bugetul Primăriei Constanța a fost prejudiciat cu peste patru milioane de euro.

Radu Mazăre este primar al Constanței din anul 2000, când a candidat ca independent, reușind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănțean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câștigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanța, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?